663 afişări

Din 1940 până în 1951, autorităţile sovietice au deportat în Siberia şi în Kazahstan mai bine de 600 de mii de intelectuali şi gospodari moldoveni, aşa-numiţi «duşmani ai poporului». După 70 de ani, dosarele victimelor represiunilor politice din timpul regimului totalitar comunist rămân secrete. Cei peste 100 de mii de deportaţi care mai sunt în viaţă luptă pentru a-şi restabili averea confiscată ilegal. Deşi o parte dintre deportaţi au fost reabilităţi, aceştia nici până în prezent nu se consideră repuşi în drepturi.

După ce-au înfruntat calvarul Siberiei, suportă şi nedreptatea democraţiei. Foştii deportaţi consideră că în mod intenţionat se tărăgănează soluţionarea problemelor cu care se confruntă, că intenţionat s-au eliminat şi puţinele privilegii pe care le aveau şi că tot intenţionat a fost elaborată o legislaţie imperfectă.

Tot mai puţini sunt cei care speră să fie încă în viaţă atunci când se va găsi, dacă se va găsi, voinţa politică necesară schimbării.

Reporter de Gardă:

Realizarea acestui program este posibilă graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului FHI 360 Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID, Guvernului SUA sau FHI 360.

Comentează: